Volumul  „Sfaturi pentru familia creştină” de Sfântul Ambrozie de la Optina a apărut în 2006 la Editura Platytera din Bucureşti. Sfântul Ambrozie este cunoscut la noi ca unul dintre marii stareţi de la Optina şi duhovnicul renumitului romancier rus F. Dostoievki. În acaestă lucrare sunt descrise o serie de împrejurări concrete din viaţa de zi cu zi, în care Părintele acţiona cu darul discernământului. Volumul cuprinde trei părţi. Prima este o descriere a vieţii Sfântului Ambrozie şi a unor minuni săvârşite de el. A doua cuprinde numeroase consemnări ale unor sfaturi ale Părintelui în întâmpinarea unor probleme de viaţă. Cea de-a treia parte conţine Acatistul Cuviosului Ambrozie precum şi vieţile pe scurt şi acatistele Sfinţilor Stareţi de la Optina. Descoperim pe parcursul scrierii modele de înfruntare duhovnicească a celor mai diverse crize şi urgenţe din viaţa creştinilor. Cuviosul Ambrozie poseda „adevărata ştiinţă de a înţelege viaţa, începuturile şi scopul ei, ştiinţa de a discerne orice întâmplare apărută şi de a-i atribui un preţ”. Primindu-i pe toţi cu aceeaşi bunăvoinţă, Părintele îi călăuzea pe oameni spre îndreptare luminându-i şi întărindu-i, înspirându-le credinţa „că nu-i totul pierdut şi se poate să-l birui pe vrăjmaşul”. Acţiunea sa se bazează nu pe înfricoşare, ci pe dragoste, pe participarea duhovnicească la greutăţile şi necazurile semenilor, pe credinţa şi harul ce strălucesc dintr-o viaţă dăruită lui Dumnezeu. În lumina lui Hristos pe care Cuviosul o răspândea ca o icoană vie dispăreau deznădejdea, îndoielile şi viclenia, „totul devenea clar şi simplu”. „Vieţuieşte mai simplu” era unul dintre sfaturile îndrăgite ale Stareţului. Cuvântul Părintelui aşază accentul pe împlinirea îndatoririlor şi purtarea cu bucurie şi mulţumire a crucii proprii precum şi pe a celor slabi din jur în vederea Împărăţiei Cerurilor. Apoi, pe rugăciunea cu răbdare, smerenie şi credinţă, pe participarea la tainele Bisericii şi închinarea de sine sub puternica mână a lui Dumnezeu. Cartea conţine atât sfaturi generale cât şi personalizate despre viaţa de familie şi în societate, despre căsătorie, copii, boală, moartea celor apropiaţi, virtuţi şi patimi, încercări şi ispite, păstrarea evlaviei şi atitudinea cuvenită faţă de cei care te jignesc sau te ocărăsc. Împlinirea poruncilor dumnezeieşti este expresia unei relaţii vii cu Preasfânta Treime, prin al cărei ajutor depăşim măsura omenească şi ne deschidem curăţirii şi transfigurării prin iubire şi har. Suferinţa şi încercările venite asupra noastră sunt valorizate ca daruri şi atenţionări care primite cu trezie şi înţelepciune, cu ascultare şi mulţumire duhovnicească, se fac un rug aprins al lucrării lui Dumnezeu în noi. Un dar al iconomiei divine care închinat lui Dumnezeu ne poartă spre maturizarea duhovnicească, până la măsurile ascezei şi împărtăşirii duhovniceşti. Omul întreg, trup şi suflet, se cere curăţit şi sfinţit pentru a trăi plinătatea vieţii cu Dumnezeu. Măsurile crucii şi învierii trăite în Hristos dau vieţii noastre frumuseţea şi adâncimea chipului şi asemănării divine, izvorăsc bucuria formării duhovniceşti după asemănarea lui Hristos. „Trebuie să vă liniştiţi cu faptul că Dumnezeu priveşte la intenţia bună şi ne cere să lucrăm după putere şi putinţă, şi nu mai presus de puterile şi posibilităţile noastre” este sfatul cu care se încheie partea de sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Ambrozie de la Optina. Credem că parcurgerea modului în care Sfântul Ambrozie îşi exercita lucrarea duhovnicească, precum şi conţinutul variat şi plin de miez al sfaturilor şi îndemnurilor sale pot fi de un real ajutor multora dintre creştinii de astăzi confruntaţi cu probleme asemănătoare.

Cartea „Avva de Foc – Stareţul Ieroschimonah Samson” a apărut la finele anului 2006 la editura Platytera din Bucureşti, în traducerea dr. teol. Gheorghe Zapotinsky. Viaţa Cuviosului Samson (1898-1979) are un parcurs extrem de pasionant, fiind presărată de încercări-limită şi întâmplări minunate în care se arată iubirea şi slava lui Dumnezeu. Părinţii săi au fost Esper Alexandrovici Sivers şi Ana-Vasilievna, o englezoaică anglicană, de la care a primit încă de mic o atentă educaţie religioasă. Atins de chemarea lui Dumnezeu spre căutarea credinţei celei adevărate, copilul a început să studieze toate religiile întâlnite. Cucerit de taina Liturghiei, la 12 ani a cunoscut prin mila lui Dumnezeu pe Domnul şi Ortodoxia. Pentru a nu se clătina în credinţă, dat fiind că rudele sale nu erau de credinţă creştin-ortodoxă, s-a adâncit în sine şi şi-a pus toată nădejdea în călăuzirea lui Dumnezeu. Aceasta avea să-l pregătească, va mărturisi el, prin intensificarea relaţiei cu Dumnezeu în rugăciune şi singurătate, pentru monahism. La 19 ani a fost botezat în Biserica Ortodoxă. În anii războiului civil avea să treacă prin mari încercări. Devenit călugăr la mânăstirea Sava Krâpeţki, a fost executat prin împuşcare de către bolşevici, supravieţuind în chip minunat. „M-a executat un grup. Însă nu simţeam frică. Cineva se afla lângă mine, o oarecare putere. O rază de bucurie. Dacă m-au aşezat la perete – eram cu totul calm – înseamnă că aşa se cuvenea, pentru că El mă priveşte. Dacă El a îngăduit aceasta, înseamnă că aşa se cuvine. Căci nu m-am născut pentru pierzanie, ci pentru mântuirea veşnică. Niciodată în toată viaţa mea n-am judecat, nici chiar pe cei care mă executau, ci îi iertam şi îi îndreptăţeam”, îşi aminteşte Părintele. Ajuns în spital, de teamă ca o anume soră medicală care se îndrăgostise nebuneşte de El să nu se sinucidă, a acceptat căsătoria, însă şi-a aruncat nădejdea în rugăciune spre Dumnezeu ca să-l ajute să fie fidel făgăduinţelor monahale. S-a întâmplat că pe când mireasa era îmbrăcată în haină de nuntă, de fericire i-a cedat inima. Într-a patruzecea zi de la mutarea ei la Domnul, i-a apărut Părintelui în vedenie, „în aceeaşi rochie de mireasă, cu faţa luminoasă, bucuroasă”.Un alt fapt ieşit din comun la care a fost martor Părintele este restaurarea icoanei Maicii Domnului „Feodorovskaia”. Înnegrită de timp, ea s-a curăţit sub privirea Părintelui în flăcările harului. Altădată Cuviosul s-a învrednicit să vadă Preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos în Sfântul Potir. Arestat în 1928 la lavra Alexandru Nevski Părintele Samson avea să fie deportat în lagărul comunist de la Solovki. A trecut cu ajutorul dumnezeiesc prin încercări mai presus de limitele rezistenţei omeneşti: a fost ţinut dezbrăcat în gerul cumplit, a fost închis într-o cuşcă într-un subsol îngheţat spre a fi devorat de către guzganii înfometaţi, a înviat după ce s-a înnecat într-un râu în care căzuse din pricina oboselii, a evadat traversând Siberia, pustiul şi pământul bântuit al Kirghiziei, a fost închis pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Mai târziu avea să fie dezbrăcat pentru o perioadă de hainele monahale din cauza unor calomnii. prin toate a trecut cu credinţa şi dragostea neclintită a celui pe care nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui Hristos. Cuviosul Samson a fost un adevărat stareţ prin călăuzirea insuflată de Duhul Sfânt a oamenilor pe calea mântuirii. „Spovedaniile sale generale îi cutremurau pe cei prezenţi, care se umpleau de pocăinţă. Fiecare cuvânt al său, ca o sămânţă rodnică, cădea în inima omului. Oamenii se reînnoiau. (…) Spunea cuvinte de foc. Părea ca şi cum ar fi în afara trupului. privirea îi era pătrunzătoare, ca a unui Judecător, şi în acelaşi timp plină de dragoste”. Puterea binecuvântării, înainte vederea, darul discernământului şi vindecărilor, smerenia şi dragostea sa îl arătau împreună-lucrător cu Dumnezeu. Prin acestea a atras, în vremuri de prigoană ateistă, atât pe oamenii simpli cât şi pe cei cultivaţi.În carte sunt înfăţişate de asemeni apariţii minunate ale Sf. Serafim de Sarov, Sf. Serghie de Radonej, ale Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. În partea a doua a cărţii sunt prezentate învăţături ale Părintelui despre Semnul Sfintei Cruci, despre Liturghie şi Tainele dumnezeieşti, despre viaţa în societate şi cea conjugală, despre educaţia copiilor, despre ispitirile demonilor şi viaţa de veci. Slujind Liturghia, Părintele spune: „Cerul este atât de aproape, încât poate fi atins cu mâna”. Atunci când i s-au furat din chilie biblioteca şi multe icoane, printre care şi cea a Bunei Vestiri zugrăvită de bunicul său, Părintele a spus doar: „Domnul mă pregăteşte treptat pentru veşnicie, îmi ia lucrurile cele mai dragi”. Cuviosul ne îndeamnă „să vieţuim duhovniceşte. Să iertăm unul altuia şi să nu avem nimic împotriva nimănui”. Ne atrage atenţia asupra grijii pe care s-o avem la spovedanie, urând păcatul şi luptându-ne cu hotărâre şi încredinţare în ajutorul Domnului să ne izbăvim de el. De asemeni, privitor la Sfânta Euharistie: „Trebuie să ne împărtăşim cu mare grijă, curăţindu-ne cu adevărat conştiinţa, fără nici un fel de justificări. Măsura duhului este inima înfrântă şi smerită”. Referitor la rugăciune, Părintele Samson ne spune că rugăciunea în sensul de convorbire cu Dumnezeu „se obţine doar printr-o muncă asupra noastră înşine, o muncă mare, continuă, persistentă, şi prin rugămintea: Doamne, nu ştiu să mă rog, învaţă-mă să mă rog. Acest suspin, acest strigăt trebuie să-l purtăm ani de zile. Domnul ne va cerceta! Această taină se descoperă uneori pe neaşteptate în timpul Sfintei Liturghii, când ne împărtăşim cu Sfintele lui Hristos Taine. Iar atunci când Domnul ne va arăta ce e rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm, atunci trebuie să ne păzim de păcatele de moarte şi lipsă de grijă pentru mântuirea sufletului nostru, pentru ca Domnul să nu-şi ia înapoi darul Său, este iluminarea inimii şi minţii”. Privitor la viaţa de familie, Părintele Samson arată importanţa conştientizării dimensiunii ei de taină a împreună-creşterii în viaţa duhovnicească. Relaţiile conjugale sunt sfinţite de părtăşia la tainele Bisericii, de rugăciunea, postirile şi paza conştiinţei ce le feresc de tulburările patimilor şi ispitirilor diavoleşti. Naşterea copilului presupune responsabilitatea transmiterii unui memorial,  unei zestre genetice, fizice şi spirituale,  şi de aceea e bine ca Părinţii să caute prin propria lucrare de sfinţire a trupurilor şi sufletelor lor în Biserică să ofere o moştenire duhovnicească pruncilor atât în momentul zămislirii cât şi după aceea. Cuviosul ne atrage atenţia asupra responsabilităţii zidirii de sine în Trupul lui Hristos. Pentru aceasta avem nevoie în primul rând de smerenie, dragoste şi răbdare. „Nu e posibil să te convingi pe tine însuţi, că nu va exista veşnicie. Ateiştii se străduiesc să demonstreze, că pentru om totul se va termina la cimitir. Atunci însă când mor ei înşişi, se cutremură de frică. Glasul lăuntric le spune că urmează Viaţa Veşnică. Am muncit la spitale, am fost prezent adeseori la moartea ateiştilor. Ei rugau să fie ţinuţi de mână, pentru ca să nu le fie atât de frică să moară”. Pentru aceasta, Cuviosul ne îndeamnă la apropierea de Împărăţia Cerurilor prin pocăinţă, „fără a mai risipi timpul”.  

Cartea „Avva de Foc” este un cuvânt viu pentru omul de astăzi.